Guvernul Republicii Moldova | Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare

Institutul Ştiinţifico-Practic de Biotehnologii în Zootehnie şi Medicină Veterinară

A A A

Instruiri recent realizate în teritoriu de către colaboratorul Institutului, dr. hab. Sergiu Coșman

Published on: Fri, 09/30/2022 - 16:05

Interes sporit al crescătorilor de bovine din comuna Hiliuți, r-nul Fălesti față de Programul de extensiune, lansat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.
Recent, în satul Hiliuți a fost desfășurată prima din cele 4 instruiri în cadrul Programului de extensiune în domeniul zootehnic. E de menționat interesul agricultorilor locali față de seminarul respectiv, la care au participat 25 de persoane în loc de 12 preconizate. Evenimentul s-a desfășurat în sala de ședinte a primăriei locale.
În prima parte a instruirii expertul naţional dl Sergiu Coșman, doctor habilitat la Institutul Științifico-Practic de Biotehnologii în Zootehnie și Medicină Veterinară a prezentat tema seminarului "Particularităţile alimentaţiei taurinelor în perioada de tranziție", ce a trezit un mare interes la ascultători. Ei au primit mai multe răspunsuri şi recomandări privind pregătirea rației animalelor, trecerea de la sezonul de vară la cel de toamnă și iarnă, conținutul de nutrienți în substanţă uscată a rației pentru vacile de lapte, utilizarea energiei de către vacile lactante ş.a.
Partea a doua a instruirii a fost una practică, organizată la Punctul de colectare a laptelui din comuna Hiliuți, unde au continuat discuțiile asupra activităților necesare pentru obținerea producţiei calitative şi sporirea grăsimii laptelui, ce influențează în mod direct salariile producătorilor de lapte.
Evenimentul a fost organizat de AO "CUTEZĂTORUL" în colaborare cu Secţia Agricolă şi Alimentație a Consiliului raional Fălești în cadrul Programului de Extensiune, lansat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare și implementat de Federația Agricultorilor din Republica Moldova(FARM).